seara tarziu, daca e suficient de tarziu si esti pe partea potrivita a blocului poti sa auzi o racheta plangand. ce bine ar fi sa fie asa.
ea a plecat de langa palma transpirata a proprietarului si a luat viata in corzi, hotarata sa dea tot ce-i mai bun in lovituri de dreapta, stopuri si sliceuri, pe terenuri pe care nu a mai pasit vreodata.
nu si-a dorit asta sau poate si-a dorit-o si atunci s-a prefacut de minune. neatent la dorintele ei, incapabil sa ii dezvalui adevaratele sentimente, prea obosit sa ii intorci dragostea, s-a gandit ca e vremea sa puna punct. fara rautati, fara reprosuri, fara amenintari.
intr-o seara n-a mai venit acasa. si gata!
a ramas la bratul unui scaun fara sa iti mai strige numele, desi la renumele tau ea fusese temelie.
si tu ca un barbat orgolios n-ai mai privit inapoi, convins fiind ca e doar vina ei. desi in fata oglinzii retrovizoare puteai recunoaste temeinic ca ai uitat-o ca pe o minge chelboasa.
acum, cu totii stim, e prea tarziu. nimic nu va mai fi cum a fost. nici macar tenisul!
iarta-ma, babolato.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu