miercuri, 23 martie 2011

eroii mei

eroii meu au nume.
elena, chirica, maria, gherghina, ion sau lica.
au multa treaba si timp sa vorbeasca cu tine. eroii mei stiu sa faca dihornita, sanie, cornulete, capitze, var. stiu sa faca si liniste. mereu au stiut.
eroii mei poarta lana, vara si sosoni cu paslari, iarna. eroii mei planteaza flori si cara balegar. leaga via si tricoteaza manusi.
eroii mei pun puisori in caciula pe care si-au dat-o jos cand zapada venea mai tare.
eroii mei m-au invatat sa citesc, sa merg pe bicicleta si sa zic primul buna-ziua.
imi spun sa am grija pe acolo pe unde merg si intotdeauna se uita din poarta dupa mine. eroii mei ma iau de mana cand sunt singur si-mi arata lumea cand suntem prea multi.
eroii mei se roaga pentru mine.
roaga-te si tu pentru ei.

da-i la bot lu filmu 0

marți, 22 martie 2011

ban pe ban

oamenii deltei merg la berlin,

stau in banca langa nebunii de la mtv, fitosii de la dw, smecherii de la fox.
dar poate isi doresc mai mult victoria.

miercuri, 16 martie 2011

nu se stie unde cade



Rica
de miron radu paraschivescu

Bate-un vânt pe ulicioară
peste inima amară,
bate-un vânt prin ţigănie
peste inima pustie,
vânt uşor de primăvară
cu parfum de domnişoară.
Treci vântule fără teamă
că nu te mai bagă-n seamă
nici-o pirandă-mpudrată
cu buzele de muşcată!
Poci, tu vântule, să treci,
că focul lor n-o să-l seci
şi nici lacrămile lor
după Rică din Obor!
Îl făceau toţi zurbagiu,
dar altul ca el nu ştiu:
ăl mai prima barbugiu,
cuţitar, caramangiu,
ca un fante de spatiu.
Că nu era nici o fată
de el neamurezată,
nici nevastă cu bărbat
să nu-l fi râvnit la pat.
Şi-avea ochii de migdale
de cătau la el cu jale,
şi-avea ghiersul cântător
de cătau la el cu dor,
Rică - fante de Obor.

Când trecea prin cartier,
avea pasul de boier,
legănat şi nepripit
unde se ştia iubit.

De se lăsa cu bătaie
(că avea duşmani o droaie!),
atunci o făcea de oaie,
că până să scoţi cuţitul,
el îţi şi lua piuitul.

N-avea pe lume păreche:
purta cercel la ureche
şi-avea degetu-nflorat
c-o piatră de matostat.

Noaptea, când venea matol,
zicea din gură, domol,
ca un vânt care se duce
în inimă, s-o usuce,
ca steaua tremurătoare
de clipeşte-n bolta mare.

Uite-l, ăsta era Rică:
el de nimeni n-avea frică,
de nimeni nu se ferea,
cât este lumea de rea!

Şi cum venea într-o seară
senină, de primăvară,
un ţigan mai mărunţel
se tot da pe lângă el:
- "Dă, bă Rică, o ţigare!"
Când căta prin buzunare,
parşivul, cu mâna scurtă,
i-a băgat cuţitu-n burtă.
Rică s-a-ndoit niţel
da' l-a muclit pe mişel
de-a sunat şi baba-n el.

Văicăreală mare-n stradă,
au dat toţi buluc, grămadă:
sângele-i curgea şiroi
ca apa dintr-un butoi.
Toată partea muierească
a sărit să-l oblojească,
dar el nu vroia deloc;
se ţinea doar de mijloc
şi şi-a pus o barză-n cioc,
a aprins-o şi-a zâmbit:
- "Ce-o să mor dintr-un cuţit?"
Pân' vin ăi de la Salvare,
mai poci să trag o ţigare!"
Aşa era Rică - tare.

Se cruceau ţiganii toţi,
(mardeiaşi, giolari şi hoţi)
şi ţigăncile-nlemnite
se tânguiau pe şoptite.
Aoleo, ce n-ar fi dat
să-l vază pe Rică lat;
dar el, drept ca pălimarul,
îşi ţinea doar brăcinarul
cu o mână, apăsat
şi umbla în lung şi-n lat
Rică - fante-njunghiat.

Ieşea luna dintr-un nor
roşie ca un bujor
şi bătea un vânt de seară
subţirel, pe ulicioară
ca un plânset în suspine.

Dar Salvarea nu mai vine...

Rică s-a lăsat pe vine
şi s-a-ntins pe îndelete
rezimat de un părete.

Craii toţi, de bucurie,
se făceau că îl îmbie:
- "Spune bă, tot te mai doare?"
El tăcea cu ochii-n zare.
- "Vrei Rică, să joci barbutu?"
Dar el tot făcea pe mutul.
Una, cum dădea să-l frece,
a ţipat - că era rece!
Şi când a sosit Salvarea
din el mai ardea... ţigarea.

Bate vânt, lacrimă pică
după inima voinică!
Plânge-l inimă amară
că s-a dus în primăvară
ca o apă d-a uşoară
şi ca fumul de ţigară!

Cântă-l ghiers şi du-l departe
pe Rică - fante de Moarte!

luni, 14 martie 2011

marți, 8 martie 2011

sa cante muzica

traiesc din pensia lu o fata
care-o am handicapata

joi, 3 martie 2011

definitia tigarii




sus, fumul
jos, scuipatul
in gura ramane kktul.