miercuri, 26 octombrie 2011

calea cea lunga, chiar asa

cartea asta e despre cat suntem prosti.
prosti pantru ca avem prostia idealurilor, sperantelor si a faptului ca suntem de neinlocuit.

si mai e si despre cum unii dintre voi se desteapta cand purceaua e deja moarta in cotet. adica se desteapta degeaba. sau nu stiu daca degeaba, poate isi fac iluzia ca vreunul va baga vreodata ceva la cap.

willie se naste in locul nepotrivit, la timpul nepotrivit. mai stim noi unii.
irlanda la inceput de secol, cica nu era asa de vesela ca irish puburile de azi. pe willie nu-l deranja prea tare, avea gagica, avea servici, tot sa-si plateasca taxele.
dar cand politicienii fac apel la voluntari sa plece sa lupte in primul razboi mondial, omul nostru pune botul si in cateva zile se trezeste in transeele din belgia. are 18 ani si nu-si da seama ca a facut cea mai mare prostie din viata lui.

in belgia,ca baietii; sapa transee, face frigul si invata ca atunci cand mancarea e buna urmeaza sa ii arunce in prima linie. rapid, prietenii ii mor pe capete cand nemtii dau un atac cu gaz letal, iar el nu-si da seama ce plamani a avut de a scapat.
urmeaza atacuri la baioneta si reuseste iar sa scape doar pentru ca de frica isi loveste mortal adversarul. de fiecare data face atata pipi pe el ca mult dupa lupta nu reuseste sa se usuce.

usor, usor, parca intelege ca habar n-are ce cauta acolo, iar atunci cand capata o permisie se convinge definitiv. e atacat in dublin de irlandezi de-ai lui pentru ca a ales sa lupte langa englezi. ar vrea sa se termine, dar suntem abia in 1916.
stai si rabda, willie!

bataliile trec, oamenii mor, prietena il lasa si taica-sau se supara grozav cand pentru prima data in viata lui, ranit, willie vorbeste exact asa cum gandeste.
si apoi, chiar cand razboiul isi facea bagajele sa se duca pe la casa lui, willie refacut si intors in malaxor raspunde celor din liniile inamice: stille nacht, heilige nacht.

pac si william (willie) dunne, soldat, puscasii regali din Dublin, ucis langa st court, 3 octombrie 1918, 21 de ani.
dupa el a ramas uniforma, cartea de soldat, un volum de dostoiewski si un calut de portelan. plus o scrisoare la care n-a mai apucat sa citeasca raspunsul:

"m-am gandit ce ciudat a fost ca, dupa ce a murit mama, am putut totusi sa fiu fericit. cred ca asta ti se datoreaza tie, pentru ca ai fost un tata foarte bun"