mingi: calibrul 18 si 35

mingile sunt mai necesare ca painea, dar oamenii se incapataneaza sa nu vada asta.
isi pun ochelarii de cal si intra ca berbecii in regatul soarecilor, mustelor si gandacilor ca sa isi ia doza zilnica de franzela, speciala, bagheta, graham sau impletita. in drumul lor, trec cu pasi lungi si apasati pe langa locurile in care mingile stau potolite si mult mai frumos colorate.
e drept, mingile nu miros precum painea calda, dar asta ar fi chiar ciudat.
orisicat, cel putin tot atat de ciudat ar fi si ca painea sa fie elastica si s-o poti bate de pamant.
asa ca, in mod just, scorul e 1-1.
pana intr-o zi, si nu e departe ziua aia, cand una dupa alta, mingiile vor sari de la locul lor, te vor bate pe umar si te vor intreba perfect echilibrat: mah, cat mai ai de gand sa ma ignori? nu stii ca si eu am un termen de valabilitate? nu vezi ca soarele ma decoloreaza si ploile ma dezumfla? nu-ti dai seama ca o seringa in valva e ca o perfuzie in vena?
imbujorat, tu vei ceda si atunci, tusti, ti se vor strecura in brate mingiuci si mingioare, mingioaie si mingioi, mingioace si mingiute. nu vei sti ce sa faci cu ele, pentru ca nimeni n-a traversat strada cu o turma de mingi din rase diferite si atunci vei face tot posibilul sa scapi de rusine.
tu nici nu stii, dar mingiile sunt melodramatice, pun mana la frunte si se rastoarna pe canapea, soptind atat cat sa le poata auzi toti cei din preajma: eu bat in ritmul inimii tale. pooooooooc, poooooc, pooc, poc, p.....