nadalul

m-am atasat de nadal cam cum ne atasam de schimbare pe vremuri, cand credeam in democratie.

pentru ca doar el, nadal, putea sa stea in picioare in fata unei bile demolatoare ca federer. ca intr-un joc de strategie isi pusese racheta in varful gramezii de zgura si de acolo le arata tuturor usa de iesire. a facut din roland garros un fel de vama veche a tenisului, pamant interzis pentru oameni decupati din stele, asa cum e elvetianul.

cu budigai treisferturi, cu tricoul taiat la maneci sa lase bicepsii sa fie mangaiati de privirile fetelor din tribuna, cu bandana colorata sa-i tina stranse pletele in care deja se ghicea chelia, nadal era in ochii celor multi un redneck care dincolo de mizeria zgurei nu stie sa priveasca.

subjugati de laserele lui federer, covrigii lui nadal ocolind adversar si fileu, aveau ceva de targ de dragaica intr-un sport in care clovnii deveneau mai seriosi ca predicatorii. omul continua sa isi scoata panatalonii din fund, sa are terenul ca un U650 si sa inceapa sa cucereasca fani cu un fair-play pe care gulerele albe nu l-ar fi putut proba in 3 generatii.

i-a luat fata lui federer in meciurile directe, dar specialistii au ridicat din spranceana, ceva gen pe zgura e piua - nu se pune. apoi au venit jocuri olimpice, wimbledon si australian open. baiatul care manca jar nu s-ar fi dat batut nici daca il trimiteai dupa sifoane, timp in care veneau trupe usla sa-i bombardeze terenul. a ajuns numarul 1 si asta, parca, il facea sa alerge mai tare.

apoi, cineva i-a deocheat genunchii si dupa un meci din ala cu djokovici in urma caruia apar prajituri cu nume noi la cofetarie, nadal s-a taiat. a disparut cateva luni si cand s-a intors, el si tenisul pe care il juca se subtiasera. tricourile aveau maneci sa nu se vada muschii atrofiati, alergarea fara suflu se oprea dupa cateva sprinturi, loviturile adanci ca o taietura in port se duceau afara sau in plasa.

pe cat m-am bucurat pentru el cand era capitan de plai, pe atat m-au intristat caftelile pe care le incasa. totusi mi se parea de bine, ca omul nu se enerva, nu spargea, nu rupea. primea bataile asa cum primise si victoriile. n-avea cum sa nu-si revina! la turneul campionilor a jucat prost si n-a castigat un meci. e frustrant ca dracu sa vezi cum il rup in doua baieti pe care cu cateva luni inainte ii alinia ca pe elevii de serviciu.

a venit 2010 si o finala cu davidenko in care m-am bucurat mai tare ca de aterizarea lui mos craciun, dupa un set castigat la 0. pana la urma a pierdut meciul si consolarea venea doar din faptul ca rusul il eliminase si pe federer.

azi la australian open, murray l-a invins din nou si nadal pare sa nu invie prea curand. cautarea lui continua si deocamdata nu a gasit nimic sa inlocuiasca 5 kilograme de muschi si ligamente pierdute. ratacirea asta, insa, mi-l face si mai simpatic si e dovada de care din cand in cand avem nevoie, ca drumul e mai important ca destinatia.