vineri, 22 ianuarie 2010

baubau dolino

in cartea asta, oamenii se duc la milano, nu ca sa bifeze sezonul la reduceri, ci ca sa-i casapeasca pe localnici care nu doar ca erau cu nasul pe sus, dar ii si zgandareau pe altii sa fie la fel ca ei. fapta nu e importanta, ci e doar un pretext sa se puna pe picioare un orasel si un imparat sa bata europa si sa faca fapte de vitejie. dar nici faptele astea nu sunt importante, ci doar un alte pretexte pentru a descoperi un baiat.

baiatul o sa ne ia cu el de la regensburg la venetia, de la paris la constantinopole si de acolo in imparatia preotului ioan, gasind ceea ce noi nici nu ne mai gandim sa cautam. baiatul se face om si puterea pe care o are in sange e mai tare ca a lui captain planet: inventeaza lucruri pe care oamenii le cred pana in fundul inimii. asa plaseaza corpuri ale magilor, se plimba cu graalul dupa el si face fiinte perfecte, gen ypatii, sa se amorezeze de el. darul asta nu pare sa-l faca fericit si ceea ce il tine pe picioare sunt gandurile de a gasi o lume pierduta si prietenii care cred in visurile lui mai tare decat el.

dupa o viata pe drumuri, salveaza de la moarte un nobil-psiholog-cronicar si lui ii spune tot ce a trait sau nu, dar pe care posteritatea merita sa le afle. apoi se face stalpnic, strange bani si o ia inapoi spre pustietati sa mai strice o data perfectiuni filosofice cu dorinte lumesti.

pana la urma, baudolino e doar un pretext sa aflam ca "oamenii te bat cu pietre, singura data cand spui adevarul".

si un prilej perfect pentru eco (sau editura, dar eu as vrea sa fie eco) sa strecoare fix la jumatatea cartii, o harta cum alta nu e despre o lume cum alta nu e.

Niciun comentariu: