o fapta cumplita

mana era sigura pe mistrie. o tinea cu importanta cu care un sef de stat iscaleste decretul de destituire si mandria cu care un exhibitionist isi tine prohabul.

folosea mistria pe post de cazma, dar nu-l deranja. avea cu ce si-si facea treaba pana la urma. mai sapa, mai privea in sus. daca ar fi fost soare ar fi privit smechereste pe sub sprancene, dar asa pe ceata n-avea niciun rost. nici sapca n-avea, sa si-o dea jos si sa-si stearga fruntea. sapa, ce-i mai ramanea de facut?! daca sapa mai mult ar fi putut sa dea de conducta si acolo ar fi putut sa puna sticluta cu votca, dupa ce o golea, normal. arunca sticla si in sticla baga un bilet. daca se varsa in mare poate ca sticla aia ar fi iesit in ocean si asa o parte din el ar fi vazut australia sau o insula cu ursi albi.

cand termina de sapat, batatori totul cu pasi marunti ca atunci cand te prinde ploaia, ai ajuns acasa si tu vezi ca ti-ai pierdut cheia. neplacut, neplacut. pe urma aduse de sus niste lemnisoare, nici prea uscate, nici prea verzi, rupte din cais si ciopartite pe masa din bucatarie. un butoi fara fund, dar plin de rugina (o compensatie absolut normala) urma sa stea deasupra instalatiei si va dirija maiestuos fumul spre halcile de slanina. pe care o sa le prinda de facaletul veciunului, pentru ca ar fi insemnat sa il strice pe al lui si inca nu era capabil sa faca pasul asta.
cand fumul se ridica usor, chemat de un imblanzitor mut si mohorat se ascunse in casa scarii si privi cum mirosul bio si negura fara e-uri imbratiseaza cartierul.

pentru o treaba temeinica ai nevoie de graunte si glagorie.
poate n-ar fi rau sa-si schimbe numele in georgescu.