alo

acum e simplu. dar lipseste timpul.
atunci era complicat, dar poate ca timpul era mai lung. cine stie,
modificarile climatice afecteaza si timpul?

n-aveam telefon, dar ai mei erau pe lista. urma sa il instaleze intr-un an sau poate doi. pana atunci, daca aveai ceva de spus, scriai. sau nu scriai. mergeai la centrala si asteptai sa primesti legatura. la cabina 4 sau 2 sau chiar 8, aia din capat. ce noroc daca erai la 8. nu aveai pe nimeni in dreapta si puteai sa vorbesti mai tare. nu se stie de ce oamenii au tendinta sa vorbeasca tare la telefon. cu atat mai tare cu cat il stiu pe celalalt mai departe. ce bine de noi ca nu aveam pe nimeni in tokyo sau vancouver ca s-ar fi auzit din valea plopilor. vorbeam inter-judetean. mai mult mama, ca eu n-aveam lucruri importante de spus. legaturile astea erau fragile, imediat se pierdeau. legaturile telefonice sunt ca arbagicul pus primvara, trebuie sa-i atasezi si o sperietoare facuta din zdrente ca altfel pasarile il mananca. zic si eu...n-am vazut legaturi telefonice.

telefonul din cabina nu avea disc si cred ca asa se simt cartitele cand ies la soare. la mana destinului si a deshidratarii. de aia era de preferat sa nu intri in cabina inainte sa fii anuntat: ploiestiul, ploiestiul, cabina 5. nu exista stinghereala mai mare decat sa stai inchis intr-o cabina telefonica cu un telefon orb care nu suna. nici macar cand ramai singur cu tatal ei pentru prima data si el porneste discutia aia: ce ai de gand cu fata mea?

la telefon vorbeai repede, spuneai daca ai luat covor, daca la voi se gaseste carne si unde pleci in concediu. ce faci nu se intreba pe vremea aia. se stia ca facem bine. dupa aia puneai telefonul in furca si te duceai sa platesti convorbirea. cu bani pe care erau tractoare si raze de soare.

tacerea era nepretuita.