poveste cu imprumut

maimuta de la breloc nu isi tuguiaza buzele, nu se stramba si nici nu arunca banane in chei.
ii place sa cante, dar ca o diva ce e se da in spectacol doar daca faci ceva pentru ea. ceva, de genul: esti om cu mine, scot limba la tine. important e s-o strangi tare de mijloc, dupa care s-o lasi sa respire in voia plamanilor plini de viata.
ce canta e aproape irelevant, pentru ca oricum n-o sa gasesti niciodata albumul complet.
insa de la scamele din buzunare, pasta din geanta sau adn-ul din palma maimuta isi pierde vocea. atunci isi da doar ochii peste cap, neconsolata si nu intotdeauna, nefericita. un ceai de agrise e bine primit, dar numai si numai din politete, pentru ca maimuta n-o sa puna gura pe el. asteapta tratamentul soc: o baie calda si un masaj cu periuta de unghii. rasfatata ca la carte o sa zambeasca misterios, cu o recunostinta cum nici la animale nu mai gasesti.
lasata pe calorifer, sa-si usuce blanurile batrane (nu face parada cu asta) o sa dea drumul trilurilor si fara sa vrei vei asculta concertul care, obligatoriu, se va opri la fel de brusc cum a inceput.
pana intr-o noapte cand excedata de centrala, telefoane descarcate si trosnet de mobila va cere cu note perfecte ceea ce isi doreste orice maimuta aflata in situatia ei. mai multe perne, sa-i inchida gura pentru totdeauna.