cand eram mic, dar nu atat de mic incat sa ma incalc cu fesul, n-aveam psp.
asa ca mergeam la terasamentul caii ferate sa luam pietre frumoase, lustruite si lucitoare cu care sa performam la ciuceii.*
cum surprizele de la guma erau greu de gasit si nu se preta, nu constituiau miza jocului, in schimb fetzele cutiilor de chibrituri erau perfecte pe post de jetoane.
asa ca ieseam la joaca cu o punga de plastic plina de cutii de chibrituri taiate si o piatra sau 2 sau 3, ca poate una nu era in forma si trebuia sa o inlocuiesti. (unii veneau cu lantul, dar erau excomunicati ca era ca si cum ar fi numarat cartile la black-jack).
faza e ca exista un mercurial al fetelor de chibrituri. alea de braila, ordinare valorau cel mai putin, alea de gherla colorate deja erau ceva, iar daca aveai chibrituri straine dadeai toata piata cartoanelor peste cap, unul singur colorat frumos putand valora si cat 50 de gherla.
ca sa faci rost de alea straine era greu, veneai cu slipul plin de la mare (noi suntem aia care nu cautam scoici, ci chibrituri) sau cerseai in parcare de la tiristii turci.
si cand le ceream plini de cunostinte, "colega, chibrite colectionera", ne dadeam coate ca, deh, bine e in viata e bine sa stii macar o limba straina.
--
ciuceii= joc aproape mitologic, ale carui reguli sunt urmatoarele. intr-un cerc pe pamant se pun 6-7 pietricele unele peste altele, astfel incat sa ridici un turnulet. de la o distanta agreata de comun acord, jucatorii arunca inspre turnulet pietrele culese de la terasament, iar cel care doboara mai multe pietricele si le scoate in afara cercului, castiga.
2 comentarii:
chiar se merita sa ne amintim jocurile copilariei, care, iata, au reguli si nume diferite de la zona la zona. jocul ala cu chibriturile la slobozia se numea finante iar la gura ialomitei cartoane. la slobozia se juca cu caietul iar la gura ialomitei cu un papuc. ala cu pietre nu mai stiu cum se numea, da' sigur nu ciuceii. mai era gaura, cand aruncai cu un ban, ciob sau saiba de la vreo 2-3 metri incervand sa nimeresti intr-o gaura facuta in tarana. ori in clasa, pe catedra, fotbal cu nasturi (sau bani), dirijati cu un pieptan. ar trebui sa punem de un brainstorming ca sa reinviem traditiile astea - sa facem un muzeu al copilariei pierdute.
mai bine scoatem un dvd si-l dam cu gazeta sporturilor.
Trimiteți un comentariu