marți, 26 mai 2009

holurile nu sunt niciodata suficient de mari

cand ajungi pe holurile unui spital e bine sa te unesti cu peretii. sa lasi mult loc in centru, pentru ca niciodata nu e suficient loc in centru. si atunci ambulantierii sau brancardierii sau asistentele incep sa urle mai tare decat sirenele care zilnic le pistoneaza nervii.

stii si tu cum e, iti trebuie inima ca sa-ti tii moralul sus pe holurile unui spital. oricat de putin ai sta. mirosul ii supara si pe aia care au nasul infundat, tot asa cum le muta gandurile celor care abia de mai pasesc. daca vezi o plasma prinsa e musai s-o cercetezi de-aproape pentru ca asa intelegi si de ce o prind in perete; altfel praful gros ca o felie de paine ar da-o jos. iti faci de lucru si asa poti sa eviti si privirile celor de langa tine, oricum te-au cercetat tot de atatea ori ca si tu pe ei. asteptarea nu e niciodata atat de calma pe cat lasa omul sa se inteleaga.

i-ai auzit, profesorul a venit special sa le consulte ruda, doar nu sunt orisicare din moment ce telefonul le suna pe muzica populara. tu stii ca esti pe picior de plecare si nici ei nu par sa mai stea mult, tocmai le-au spus altora sa nu plece si sa-i astepte acasa. probabil e ceva subtire, si-a facut analizele acum 2 luni si erau bune. acum se simte mai rau, dar profesorul o sa-i dea de cap. ok, are o varsta, dar se tine bine.

dupa niste momente iese o doctorita. are ochelari si e grabita ca un ghid care sare din informatii, doar ca sa ajunga mai repede la autocar. o urmeaza o alta ruda, probabil si mai apropiata, din moment ce a iesit din sala de consultatii. doctorita ii strange pe toti si fara nicio preparatie ii baga in vrie: imi pare rau, are metastaza generalizata, e foarte rau. eu o sa vi-o internez dar e extinsa. imi pare rau. lacrimile le-au busit pe cele doua femei, iar barbatului din spatele lor, pielea de pe fata i s-a intins ca sta sa-i plesneasca. femeile mai au putere sa se stranga discret de mana, parca vinovate ca sunt vazute facand asa ceva. ma duc departe, in timp ce explicatiile doctoritei continua.

nu pricep cum zidurile pot avea urechi.

Niciun comentariu: