in ziua in care piticii de gradina au devenit bunici de teren luminile au inceput sa se aprinda una cate una. nu o faceau special, dar pe undeva iti puteai inchipui ca bunicutzii nu se multumesc doar cu paine si sare. la vestiare sunau muzici mexicane si vazand cum se unduiesc perdelele laminate, nu incape indoiala ca o singura intrebare iti lustruia mintea : aerul conditionat era la maxim sau la minim?
in mijlocul campului, macar verdele ramasese verde si albul alb, desi in ultime vreme culorile erau atat de nesigure pe ele, ca nu ar fi fost nicio surpriza sa vezi lumea in galben. asta ar fi fost extrem de neplacut, mai ales pentru cei de la oficiala, obisnuiti de mici sa vada totul in roz. e un moment atat de bland ca multi s-ar pune in locul altora. chemarea h-ului e perne si puf si miere si diploma de merit.
daca dai cu cotul langa tine se revarsa prinos de fistic, asa ca in functie de necesitati dai mai mai tare sau mai domol. intr-o clipa sau poate doua, cotul o sa capete o echimoza cum nici capcaunul de la capatul fanionului n-a avut vreodata. pana acolo e drum lung si mustaciosi pieptanati cu gel ar fi in stare sa te molfaie k pe un ursuletz haribo. mai bine ridici ditamai mainile in aer si iti repeti in minte: sunt bun, sunt tare, am oaresce valoare. sigur, multi s-ar uita urat la tine, dar vina ta e relativa. cine mai foloseste intr-o zi de iunie cuvantul "oaresce" ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu