cand o iei spre sud, ori il intalnesti pe apolodor, ori o coloana de autocare.
disperate sa-si lipeasca vertebrele cu hartiute pe fond albastru. chiar daca sunt devoratoare de rosu, nu opresc in valea cireselor neinvadate si zoresc, nevoie mare, spre locul in care nu se pot ascunde fara costum izopren.
chiar acolo, in kamcheatka, ursii dau la peste fara sa fie pacaliti de vulpe, desi aricii intind capcane, doar-doar le-o cadea cineva in plasa. pana la urma o sa constati ca iti vor binele, ca asa petalele raman la locul lor si accesul la vizuina devine neconditionat.
de-o fi bine, de-o fi rau, n-ai cum sa verifici pana nu intri pe terenul cu inel, marginit de codrul verde, apa albastra si lacatul ruginiu. pe urma fuga-fuguta printre corturi sa eviti hrisca si ciorba de sfecla. ziua e prea lunga sa nu te arzi sau sa nu te busesti de matrioska ori de mighty jungle. pentru refacere se recomanda un masaj printre sisturi bituminoase si galerii de granit. cand termini sa nu uiti sa pliezi patul si cu el la subsoara s-o iei incolo spre scoicile care mananca pod, cam cum halesc cateii din palma.
vital e sa ramai vertical intre canicula cu miros de tei
si frigul cu aroma de straciatella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu