la etaj n-avem lumina

in satul lui se traia foarte bine. oamenii aveau de-ale gurii, de-ale ochilor si de-ale nasului. gospodariile intemeiate erau rasfirate sau imprastiate, depinde de pe ce munte priveai.
la un capat de sat statea valter, dar asta e doar un amanunt nesemnificativ, el nefiind implicat in aceasta povestire.

kalafteros locuia central, la 4 case de primarie si 1 faneata de dispensar. avea timp si spatiu, putere si mandrie. mustata n-avea, dar in armata invatase ca tot ce nu se intampla la timpul lui, mai bine nu se mai intampla. drept urmare se barbierea la sange si isi lustruia coatele pe blana de carnasier din camera buna. era un loc minunat unde sa tii pusca si cureaua lata, facturile de lumina si un covoras de import dupa cum se vedea si in tesatura: welcome home.

peste familia lui kalafteros nu apasase niciodata vreun blestem, lucru favorizat si de asezarea satului, departe de orice rascruce de drumuri. nu si-a facut nicio grija cand a cumparat telefonul mobil, ba din contra era bucuros ca in sfarsit scara pe care o cioplise pentru orice eventualitate o sa-si gaseasca o intrebuintare. se va urca pe ultima treapta si de acolo privind spre padurea de argint va vorbi cat il tine cartela, cu oameni de tot felul, dar toti de calitate. planuia sa foloseasca serviciul modern de apelare rapida si doar prin simpla apasare a tastelor 3, 8, 6 sau 1 sa intre in legatura cu x, y, z sau w.

zis si facut.
doar ca din ziua urmatoare, ei bine nu chiar urmatoare, dar pentru a spori efectul melodramatic sa folosim aceasta formulare, se intamplara fapte foarte stranii.

X deveni abonat permanent indisponibil, y fugi din raza de actiune a undelor insesizabile, z raspundea, dar nu suna niciodata. cat despre w, pe el se hotari sa-l scoata din memorie, dandu-si seama ca omul sfinteste locul.