picnic d-acilea, bah

din soseaua ce se da jos de la bran, moeciu si alte marginase cartiere bucurestene, se face la un moment dat o alta sosea. mica, cat sa intre o caruta si mai multi tarani. dai semnal, nu intri ca primaru` in vizita de lucru si-ti vezi de banda ta. deodata, in fata lenei pe care-o posezi isi deschid fermoarul cheile dambovicioarei.

marci 1 leu la baieti de la bariera (iti dau bilet, poti sa decontezi la firma) si te bagi.
abia intrat, rasuflarea ti se taie, dar nu esti foarte lamurit dak-i de la priveliste sau de la gratarele cu mici, asa k nu stii ce sa faci mai repede: sa ridici geamurile sau sa inchizi ochii.
bajbaind dupa butoane, tii drumul drept, atat cat te lasa serpentinele. paraul din dreapta ar merge si el cu tine, satul sa tot raceasca berea si pepenii animalelor ce-i calaresc malul. ai vrea si tu sa te opresti, sa-ti bucuri pupilele obosite, dar papilelor fomistilor adastati unul langa altul sunt mai puternice. castiga la puncte. si la fum. asa ca tragi poze sa-ti ajunga, macar sa vezi pe calculator ce nu poti sa vezi live.

te cari mai departe, poate-poate iti gasesti si tu coltisorul. pana la coltisor, iesi din chei si intri in sat. ai iesi si din sat, cu gandul k in rezervatia piatra craiului dai de-o zona gratar-free. ghinion, aproape de pestera dambovicioara faci drumul indarat mai repede decat il faceau turcii trosniti de bastinasi acu` niste sute de ani. un autocar a nationalizat soseaua si nu mai trece nimeni. nici in fata, nici indarat. scapa cine poate. cu putin noroc fara scuba-car in paraul de langa asfalt. te pitesti intr-o curte pana trece monstrul si apoi continui penetrarea. ti-as recomanda sa penetrezi totusi cu picioru` si nu cu roata. dak nu pentru binele tau, macar pentru ala al rezervatiei.

fara sa stii te apropii de cea mai mare atractie a zonei. nu peturile din parau, nici mucii din pestera si nici macar tampoanele din padure. ntzzzz, magarul carnivor e specia pe cale de aparitie aici. treci pe langa el, ar trece si el pe langa tine, dak niste domni, ecologisti, bag de seama, nu i-ar intinde la 4 maini: una bucata carnat, una bucata friptura. te uiti ca vitelul la poarta cea noua a magarului si nu-ti vine nici sa tusesti. magarul casca gura apatic si lipaie fara nici o jena pentru regnul ierbivor si carnatul si friptura. se strange lumea ca la urs (pentru necunoscatori, e destul de aproape de zarnesti) si experimentele continua cu acelasi succes. magaru` crapa in el friptura, de parca ma-sa la ea acasa numai cu asta il furaja.

la faza asta eu m-am deplasat spre inainte, dar voi daca treceti pe acolo nu lasati berea la indemana gurii lui. nu de alta, dar sigur i se facuse sete.

c-o electrica toti suntem datori

curentul electric a batut electrica. in sensul ca a disparut de pe radarele multinjuratei companii exact in sediul domniilor lor. asta e ca si cum rebu ar uita sa ridice gunoiul de la sediu, apanova sa taie apa la apanova sau sa crape conducta de gaz taman in biroul directorului de la distrigaz.
ce mi-ar placea sa li se intample tuturor in aceeasi zi.

cum suntem mintiti k prostii

cu televizoru` normal. si cu netu` mai nou.
cine-o mai pune botu k omu` a ajuns pe luna, k s-au trimis sonde spatiale in calea lactee, ca stim cati metri are groapa marianelor...
eu m-am lamurit. astea`s aiureli, bagate in capatzinile noastre de cei mai mari manipulanti din lume. pai, bai desteptilor, nu sunteti in stare sa faceti un aparat de aer conditionat fara ditamai burlanu` dupa el si vreti sa va mai cred k asa si pe dincolo. inventati un aparat de aer conditionat care sa nu se chinuie sa scuipe aeru` cald si pe urma mai vorbim k ati depasit viteza sunetului.

de ce nu mi-e dor de ceausescu

a fost cald azi-noapte. mamaaaaaa, ce cald a mai fost. lingeau cainii petu` de timisoreana si betivii cu blazon cereau cani cu apa. camioanele poprite ziua se alergau pe bulevardele stropite cu lichid de cisterna, iar pe trotuar niste fetite sareau coarda (hello, not that why). chiar sareaua. pana s-o inventa si jocu` asta pe calculator.
n-aveam treaba, dar mi-as fi gasit. doar k in masina am aer conditionat. in casa nu.
asa k dak tot era sa ma mut in masina, m-am gandit sa-mi iau si ceva de halit.
am inceput c-o paine. si m-am oprit.
de ce?
pai uite, d-asta.
eram pe langa o fabrica de paine. care poseda non-stop cu paine proaspata si pana la proba contrarie, non-infectata cu salmonella. am coborat. de obicei nu sunt oameni. azi-noapte erau. femei serioase si barbati bezmetici faceau coada sa-si ia cum se zice acum la stiri, ceva de-ale gurii. in magazinul, incuiat pe dinauntru, 2 doamne vanzatoare tarau 3 saci, transparenti, tin sa precizez, cu paini. ca paine nu-i mai pot zice. totul in saci se facuse paini. 70, cum aveam sa aflu mai tarziu. cu o miscare ampla, brat, antebrat, sold, glezna au aruncat incarcatura prin geamlacul prin care nici un pechinez deshidrat n-ar fi incaput. mi s-a parut o dovada clara de profesionism in sectorul serviciilor alimentare. deja timpul trecea mult mai repede in preajma profesionistilor. de altfel, nici n-as fi bagat de seama k domnului din fata mea ii venise randul dak vocea aceluiasi domn n-ar fi rabufnit isterica, redau cu maxima acuratete: cum n-aveti?
i se explica docil, k 50 de paini atatea cate vrea el, nu mai sunt in magazin. trebuia aduse din fabrica. domnul, prezentabil altfel ( pantaloni scurti taiati din unii mai lungi, camasa asortata cu carpeta din casa, pantofii discreti incaltati pe laba goala ) isi pierde uzu` ratiunii si zbiara in crescendo: cum, n-veti? eu stau la coada si voi n-aveti? ca asa faceti mereu!
i se raspunde ca nu e vina lor - a vanzatoarelor, adik,- dak painea s-a terminat. sa mai astepte putin si va primi painea cea mai noua.
domnul, convenim k asa il vom numi in continuare, isi ridica mana acuzator si declama, cu privirea s-o-mananc-de-vie-dak-paine-tot-nu-pot-sa-mananc spre vanzatoarea mai purie: k te stiu eu pe tine... te-am vazut cum indesai paine veche in sacii lu ala...numa` smecherii faceti...lasa k vezi tu...maine, te reclam.
brusc m-am trezit la o sedinta de sindicat. nu k as fi trait vreuna, dar am mai citit si noi un film, ce naiba.
te reclam... lasa, k te rezolv eu pe tine. raspunsul, calm, trantit din suflet, a taiat elanul progresist al domnului: "asa faceti toti, nu stiti decat sa jigniti". ramas fara replica domnul se regrupa, asa ca am profitat si din spatele lui am cerut si eu una bucata paine. care mi-a si fost adusa.
vazand si netrebnicia asta, domnul si-a pus spumele la gura, a dat sa se deschie la paru` de pe piept si a urlat cu toata indignarea (am o vaga banuiala k domnul knd era el mic si nu era domn isi arunca incaltarile din picioare si injura; ceeeee vremuri!!!!): ziceai k nu mai ai paine...asta ce e?
n-am mai stat sa aud ce i s-a raspuns.
se facuse frig.

Astia sigur ii fura nevasta lu` Figaro

azi dimineata 4 minori au spart o frizerie. nu din sevilla. din bucuresti. pieptanari.
pe bune. fara sto.
nu stiu daca politia i-a luat pierdut pe la spate (eu sper ca nu), le-a facut bretonul sau i-a chemat cu alde tac-su tunsi la sectie.

AJUTATI REALITATEA. DONATI TITLURI

Cat a umblat zapuseala in sandale, pantaloni scurti, ochelari de soare si maiou cu gaurele, Realitatea ma anunta ca Romania se topeste.
Acum, ce-ar trebui sa scrie ?
Romania se prabuseste
Romania se furtuneste
Romania se raceste
Romania se plictiseste
Sau mai bine Romania se duce dracului ?

Autoastradada Soarelui

Chiar daca iti intra fumu`n ochi cand calci brezaia la blana.
Chiar daca spatiile de refugiu sunt mai prietenoase in Kandahar.
Chiar daca-ti trebuie o sticla cu benzina in portbagaj, in caz k ramai in pana prostului.
Chair daca folosesti sticla de mai sus, dupa ce ai golit-o – com`on- , ca sa versi ce nu mai pot duce rinichii.
Chiar daca n-ai semnal cand ar fi normal sa ai, gandeste-te ca Autostrada Soarelui e cel mai bun brand-name de se dadu prin Romania. Stie ce vrea de la tine, stii ce vrei de la el. Basca, oarecum indusa, trimitere la Tara Soarelui Rasare, care vorba aia, e Japonia de la care toti cerem sony-uri, toyote, sushi-uri si tokyo.
Pe bune, daca ar cere taxa la autostrada minune, eu as baga senin mana-n buzunar sa ma dau pe ea.
Cititi, dar nu dati mai departe, ca poate le vin astora idei.

PE UN ZID DE PLAI, PE-O GURA CU PAI

Intai faci cu ochiul unei ceckaritze la urcarea in avionul care te salta din Viena. Se preface ca nu te vede si apoi, sa nu pici de fraier, ii zici ca-i urata. Abia atunci zambeste si cu mandria bine-reparata poti sa urli la japonezu` de langa tine: Mah, jigodie ca n-am avut si noi norocu vostru sa ne dea americanii si Hiroshima si Nagasaki.
In avionul puchinos te insurubezi in scaun, te scarpini la buric si incepi sa te bucuri ca in curand o sa ai ce pune la masea. Tzeapa ta, la Dubrovnik (asta-i la iesirea din Croatia, iar daca pilotul n-are reflexe prea bune, te-ai putea trezi ori in Bosnia ori in Serbia, fara sa fi cerut lucrul asta) ajungi intr-un ceas. Asa ca tot ce poti lua moka din avion e doar un vraf de ziare bune la invelit parizeru`, o bere mica si punga in care la o adik poti sa pui inca o punga.
Te-ai asezat la geam si n-o sa ti para rau. O sa treci peste un amfiteatru roman dintr-un oras cu nume rusinos, o sa poti vedea cum avionul se oglindeste in lacurile-minune de la Platvice sau cum straluceste lavanda in insula Hvar.
Te dai jos din zburator la vreo 20 de kilometri de Dubrovnick. Doar acolo se poate ateriza. Cat cuprinde doar pietre si pamant. Nu tu o capsuna, niste portocale, ceva de bagat in buzunare. In autobuz te inghesui in turistii cu palarie de paie, chiar daca locuri sunt destule, ca asa te-a invatat RATB-ul. Cat ti-ai invarti ghiulul pe deget si ai fluiera ceva din Julije Bajamonti, un fel de Porumbescu de-al lor, apar sub tine niste ziduri mai groase ca la vila prefectului. E cetatea Dubrovnik, mai veche si decat branza de oaie in Pipera.
Privesti, iti tragi sufletul de cata frumusete au fost capabili oamenii si te incumeti. Cobori niste scari pe culoare nerecomandabile practicantilor de fast-food, fentezi carciumarii – nu dau nimic in afara de buna ziua, feresti capul sa nu-ti intre sutienu` de la balcon in ochi si in sfarsit esti in mijlocul orasului vechi. N-ai tu treaba nici cu manastirea franciscana, nici cu aia dominicana, palatu` Sponza sau alte bijuterii scluptate. Fugi ca dracu` de tamaie de muzeele, expozitiile si concertele care umplu strazile colorate, fara sa scapi din ochi grupu` de nemti sau de francezi care se duc pe zidurile de unde altii se hlizesc plini de bucurie. Vrei si tu ca ei, asa ca urci ca pana la etaju` 4. Apoi te opresti si gafai. Pornesti si iar gafai si te gandesti ce bune ar fi scarile de la metrou. Te intrebi fara sa vrei cum le-a dat prin cap astora din Croatia sa puna atata piatra una peste alta, dar raspunsul iti vine pe data cand afli ca Dubrovnikul era invidiat pana si de venetieni.
Esti sus. Ai ajuns pe zidurile Dubrovnikului, locul de unde ai panorama care l-a facut pe George Bernard Shaw sa spuna « Daca vrei sa vezi paradisul pe pamant, vino la Dubrovnik ». Il crezi, ca n-ai incontro. Intr-o parte, mare si miros de libertate, in alta o insula pe care daca ai indrazni mai mult, mai ca ai putea s-o atingi cu mana. Jos, mare lovindu-se de ziduri, sus, pescarusi lovindu-se de cer. Istorie coplesitoare si natura si mai coplesitoare.
Fericit, cum rar ai fost in viata ta, te reintorci pe strazile pavate ale orasului, te asezi langa pictorul care vede totul in albastru si parca ai si uitat ca o noapte la 5 stele in extra-sezon costa 160 de euro. Fantana medievala care a vazut ceva valuta la viata ei straluceste plina de monede purtatoare de dorinte. Daca au efect ? N-ai prea crede, pentru ca ce ti-ai mai putea dori odata ajuns la Dubrovnik ? Poate sa nu mai pleci de acolo...
Si totusi, cand iesi prin poarta monumentala a cetatii, pe care au avut altii grija s-o distruga inaintea ta, te izbeste un gand. Cu nici 12 ani in urma, aici se tragea cu mitraliera.