pana nu esti prost, destept n-ai cum sa fii

asta aveam s-o aflu tocmai la bruxelles si fara s-o intalnesc pe eba.
ceva, ceva stiam eu din romania, dar parca atunci cand esti la niste distanta de cotineata ta, treburile de tipul asta se decupeaza mai bine.

in loc sa punem banii in buzunarul celalalt si sa zicem ca am fost, noi, nu, hai sa vedem si atomiumul. c-o fi vreo branza mare si sa prindem si noi macar niste zer din ea. asa ca batem toata capitala europeana, si ne prezantam in fata maretului edificiu. n-avem vreme sa-l admiram in salbatica-i splendoare ca bagam de seama ca in 10 minute ingrijitorii pun lacatul pe el si sa mai repetam a doua zi operatiunea, venea peste mana. ne bulucim, prindem biletele cele de pe urma, ca minte nu vindeau si pac - la edificiul care avea si un orificiu. sa intri inauntru, cum ar veni.

ne asezam la rand, domnii care se ocupau de turisti se gadilau, ne zicem asa o fi obiceiul la atomium trebuie sa te gadili ca sa intri in atmosfera. n-avem timp sa ne cautam punctele sensibile la gadilici ca al nostru grup e invitat in liftul care o sa ne duca pana in varful parascoveniei. urcam, frumos, inauntru, geam in loc de tavan, sa bati in pantecaria atomului fiecare neutron de rugina si vopsea proaspat aplicata.

ne inghesuim cu niste altii la fel de bucurosi ca si noi ca nu ratasera ultimul tango pe vara, ghida in uniforma apretata se prezinta ca fiind celine si ne mai spune ca pana in varf, unde sunt o platforma si un restaurant o sa ne umple bagajul cu informatii de n-a avut neam de neamul nostru.

ne simteam cam ca prunariu cand l-a trimis ceausescu la moscova. nici gravitatia nu ne mai oprea. liftul, c-o viteza nemaintalnita atunci cand a fost construit, sistemul de siguranta cu greu egalat, asa se dadea mare celine, bla et bla.
si deodata stop, fara nici un hop, doar stop. celine se uita la noi, noi la celine.
ghida apasa un buton si-l tot apasa, noi ne uitam in sus si vedem ca usa de evacuare e la zeci de scari lumina. ca belgienii se gandisera, cand facusera magaoaia de lift, cea mai ce din lume, construisera, asa, sa fie si scarite de evacuare.

celine, cu glasul stins ne asigura ca totul e in regula, ca se mai intampla chestii din astea o data pe an. noi o intrebam cand s-a intamplat ultima oara si ea cu ochi stinsi de capreoara zice ca ei nu i s-a mai intamplat niciodata. nu va panicati, zice ea in timp ce picioarele i se scurg si se asaza in fund pe podeaua bine maturata a liftului. n-are ce sa se intample in afara de faptul ca o sa ramenm fara aer. doar atat? pai cate bacterii anaerobe sunt? noi la ce sa ne plangem.
celine buseste la telefonul de serviciu, dar dupa broboanele de sudoare ce ii acopera parul proaspat spalat pare sa fi uitat numarul. se chinuie ceva, noi ne miram ca nu ii suna pe colegii ei pe mobil, daca telefonul de urgenta nu merge, dar celine e mai alba decat o gulie uitata in frigider.

intre timp, in lift se incalzise binisor, incercam sa rasuflam mai mult nu si celine se gandeste sa ne destreseze intrebandu-ne din ce tari am venit noi sa ramanem blocati in lift la atomium. care polonez, care spaniol, care francez, noi nu raspundem. consumam aerul degeaba, ce naiba. liftul, resetat de baietii de la pupitru (intre timp noi ne rugasem sa nu fie aia de jos de ii vazusem gadilandu-se ca urcam scarile de evacuare pana la ziua, mai ceva ca spiderman) da semne de revenire. simbiotic, si lu celine ii revine culoare in obraji. tusti ajungem la usa de evacuare intermediara si suntem scuipati afara. celine, ca un capitan adevarat paraseste, ultima, corabia. apoi, ne explica ca putem cobori la parter sa mai incercam o data, daca mai avem ceva presiune in atomi. noi suntem trecuti la spanioli si mult mai infipta celine ne ordona sa explicam si concetatenilor nostri care nu pareau a intelege franco-engleza, conditiile de eliberare.pe noi ne umfla rasul, mai ceva decat ne umflase frica mai devreme.

hotaram sa mai dam o sansa liftului-minune-se-blocheaza-de-faci-spume. nu ca am vrea noi sa ne auzim adrenalina cum chiuie in artere, ci pentru simplul fapt ca am fost bagati in fata, la coada nou-formata.

bucurosi de oaspeti

noi primim oaspetii cu paine si sare.
dar nu ii intrebam inainte cum stau cu tensiunea sau daca sunt la dieta.
dupa, nu le dam apa minerala premiata international si nici vinuri din vii cultivate de pe vremea dacilor.

nu le dam nici branza, nici manz, nici viezure. viezure nici nu mai stim cum arata, asa ca e mai bine ca nu le dam. pe urma, ii lasam sa se stearga pe ce or gasi, ca noi folosim servetelul sa suflam nasul. aaa, bine nu chiar mereu, ca avem si mansete.

ii invitam sa se aseze, dar nu luam cainele din fotoliu, ii rugam sa se tina daca au nevoie la buda, ca nu merge flotorul si le oferim papuci, chiar daca ei nu se descalta.

pe urma purtam o conversatie politicoasa, dam mult din mana si nu uitam sa intrebam ce salariu au. la plecare le oferim si un cadou, tocmai ala de l-am primit mai demult si nu stim cum sa scapam de el. dupa ce se cara, deschidem geamul sa se aeriseasca pentru ca ne-au imputit casa.

tot sa primim musafiri

uber alles, altfel cum?

deci la muchen (asa se pronunta, da` stie tot fraieru ca se scrie munchen) orice roman trebuie dus cu clasa, team-buildingul sau mertanul furat la frankfurt.
si normal, pentru ca cine-i neamtu` tupeist sa faca gura cand tu treci pe rosu, arunci cutia de bere in isar sau faci glume cu tzatze, gen tragi o germanca de ele? niciunul, pe verificate, mai ales ca tu ai replica perfecta, de se gaseste vreun herr mai implicat in viata cetateneasca a conurbatiei sa-ti reproseze ceva, cumva. uitandu-te la el, desi la o adica poti sa i-o zici si fara sa te uiti la el, doar din varful buzelor: aici hitler facut mare, bum bum, kaput millionen personen si tu sprech la mine ca verbitten pisaren, scuiparen si alte alen? daca insotesti vorba si de o zvastica facuta din varful degetelor, te-ai facut inteles si fritzul va pleca punand coada intre picioare mai ceva decat la marasesti, marasti si oituz.

de acum orasul e al tau si chiar daca nu l-ai facut tu, tu il omori. primul mars ? piata lu mariana, dupa cum ii spune si numele foarte explicit : Marienplatz. mda, ar fi ceva de cascat ochii.
pe langa suedezele venite sa-si regaseasca arboarele genealogic, ar mai fi si Peterskirche, cea mai babaciune-biserica din oras si Frauenkirche namila de catedrala de fix 99 de m. in caz ca ai treaba in imobiliare, bucura-te ca nu iti desfasori viata si activitatea pe aceste meleaguri. pline de poveste, de la sine inteles. nemtalaii nu pun botu` la cascaval cu emmenthaler si nu dau voie nici batuti pe allianz-arena sa se construiasca vreun zgaraie-nor mai inalt de atat. cica zgarie ochiul, ceea ce e aiurea complet, ca noi nu cu ochii avem probleme.
oricum, in centru n-ai ce cauta decat daca esti in trecere spre Hoffbrauhaus, o berarie in care munchenezii cad lati inca de pe vremea cand noi taiam scoarta prunului, sa bem tuica direct la sursa. aici chiar e de tine, bei bere la pet de 2l direct din halbe de 2l, bagi la ghiozdan carnati doar ca le zici wursti si daca te incalzesti suficient poti sa dai si din buric pe iodlere asigurate competent de orchestra cu acordeoane si pantaloni scurti.

cand te-ai facut manga fara drept de apel, adica te mananca sa canti ein, zwei, polizei de fata cu politia e timpul sa te cari. nu la capatul lumii, gradina englezeasca e fix la cateva vome departare. desi te asteptai la cine stie ce dracii, constati ca se circula pe dreapta, ca langa pagoda chinezeasca mai intra o bere si ca la cascada te duci doar daca ai chef sa te speli pe ochi. la un moment dat, vrei nu vrei o sa urli ca lupul in desene animate si o sa strigi sa te faci bine inteles: ce buna-i aia, sa moara mama! asta e cel mai clar indiciu ca treci pe langa plaja nudistilor, ca la germania asa e: orice parc cu plaja lui, orice plaja cu nudistii ei.

tot ce ai citit pana aici e valabil in afara perioadei cand se intampla Oktoberfest. in timpul festivalului berii, care precum revolutia din octombrie are loc in septembrie, totul se schimba. de fapt, se simplifica: in cort bei , in cort mananci, in cort da, pana si aia.
deci, du-te si lasa-ne!

unde sunt urmasii romei

Te ia de cap de la primul giratoriu. Cum ar veni, unde autostrada te lasa cu masina-n balta. Ma rog, in laguna. Asa incepe Venetia, by car. By air, poate e ceva mai bine.
Se termina autostrada si tu tai fatza, cu 100 si ceva la ora, cirdului de autocare ce se deplaseaza conform timingului. Ii dai cocs, undeva in stanga se vad deja niste pereti frumos vopsiti, cu ceva statui. Pare ca si podul a ajuns la sfarsit, numai bine sa-ti bagi teava de esapament printre canale si gondolieri. Ca si Venetia asta e tot un Bucuresti, dar cu mai multe Dambovite ce se intersecteaza. Pentru asta ai si batut drumul, sa arunci peturile din benzinarii, fix in Canal Grande, altfel care-ar mai fi bucuria ?

Bine, ar mai fi, sa iei gatul, pentru ciulama, unor porumbei din piata San Marco, sa le arunci felii de pizza japonezilor din gondola, sa dai cu markerul dedicatii lu` Dinamo pe Palatul Dogilor. Sa nu anticipam...Ai ajuns in dreptul garii si vezi coada de fraieri ce se inghesuie spre parcarea alaturata. Nu esti ca ei; Loganu tau vrea la centru. Bine gandit, doar ca centrul (e cacofonie literara) tau e la vreo 20 de metri mai sus, unde ori te intorci din motive de end of the road, ori parchezi pe locurile rezervate persoanelor cu handicap. Asta-ti si recomandam, atata ca, atunci cand faci manevra din 3 miscari sa fii atent la masinile carabinierilor. Sunt multe si se iau din asta. N-ai incotro si parchezi la plata. De la 3 euro pe ora. Daca ar fi dupa tine te-ai intoarce sa compostezi a plecare la 10 min dupa ce ai parcat si de fapt sa te dai pierdut vreo 2 zile. Poti s-o faci si pe asta, ca de asta esti smecher. Abia asteptam sa te vedem la stiri.
Cum-necum ai ajuns in citta.

Faci capul girofar, nestiind pe ce sa focusezi mai repede, canale, gondole, strazi, monumente. Din fericire, e suficient zgomot sa-ti amintesti ca esti baiat de oras si sa te repliezi cat ai zice pizza. Te bagi in seama cu spaniolii de langa tine, comentezi cu suedezii din fata, te dai cetatean european cu olandezii din jur. Ai vrea tu sa-ti intoarca atentia. Sunt prea fuduli. Stiu doar sa puna capu-n harta si sa-i dea bice spre piata San Marco. N-ai tu conditie ca a lor, nici macar din aia fizica, asa ca te opresti la prima vitrina dupa prima biserica. Te sticlesti, lasi amprente, dai sfaturi. De cumparat nu cumperi nimic; Muranno, Buranno, lipsea doar Al Bano...
O iei din nou la picior, ca de gondola nu te poti lipi.Bate suta de euro si nu merita investitia. Cu romantism pe apa (si ceva in plus) te scoti mai ieftin in Herastrau. Ar vrea ei sa le calci muzeele, dar nu esti din aia. Tu cand dai banu` vrei sa stii ca nu-l mai ai. Din 2 motive: arta nu se manaca si cultura nu se bea. Te-nghesui cu turma, behai la rand, pasti la comun. Aia e, turismul e si placut uneori.

Ai ajuns pe miristea San Marco; exact in spatele unui tricou « Sibiu, capitala europeana ». Te-ntrebi la ce promotie l-a castigat si asa ratezi din ochi Palatul Dogilor. Nu-i bai, ai vazut leul venetian si acum cauti casa de schimb valutar. Poate te scoti mai bine decat cu euro. De porumbei scapi cu un simplu shu, ca de la atatia chelneri romani au invatat romaneste, de cersetori scapi c-o injuratura, de nevoile urgente scapi mai greu, ca si asta costa aici.
Ai putea fenta doua poduri si cateva stradute sa scapi de gloata, dar ce farmec are daca nu te inghesui cu tot turistu`?! Doamne Fereste, poate dai de o piateta unde 2 copii joaca fotbal, de o strada unde 3 calugarite s-ar rusina la vederea ta sau de o banca unde ai putea sta doar cu gandurile tale. Departe de zarva, blitzuri si masti.
Da`, ai si tu dreptate, atunci cum te mai lauzi ca ai vazut Venetia ?

PE UN ZID DE PLAI, PE-O GURA CU PAI

Intai faci cu ochiul unei ceckaritze la urcarea in avionul care te salta din Viena. Se preface ca nu te vede si apoi, sa nu pici de fraier, ii zici ca-i urata. Abia atunci zambeste si cu mandria bine-reparata poti sa urli la japonezu` de langa tine: Mah, jigodie ca n-am avut si noi norocu vostru sa ne dea americanii si Hiroshima si Nagasaki.
In avionul puchinos te insurubezi in scaun, te scarpini la buric si incepi sa te bucuri ca in curand o sa ai ce pune la masea. Tzeapa ta, la Dubrovnik (asta-i la iesirea din Croatia, iar daca pilotul n-are reflexe prea bune, te-ai putea trezi ori in Bosnia ori in Serbia, fara sa fi cerut lucrul asta) ajungi intr-un ceas. Asa ca tot ce poti lua moka din avion e doar un vraf de ziare bune la invelit parizeru`, o bere mica si punga in care la o adik poti sa pui inca o punga.
Te-ai asezat la geam si n-o sa ti para rau. O sa treci peste un amfiteatru roman dintr-un oras cu nume rusinos, o sa poti vedea cum avionul se oglindeste in lacurile-minune de la Platvice sau cum straluceste lavanda in insula Hvar.
Te dai jos din zburator la vreo 20 de kilometri de Dubrovnick. Doar acolo se poate ateriza. Cat cuprinde doar pietre si pamant. Nu tu o capsuna, niste portocale, ceva de bagat in buzunare. In autobuz te inghesui in turistii cu palarie de paie, chiar daca locuri sunt destule, ca asa te-a invatat RATB-ul. Cat ti-ai invarti ghiulul pe deget si ai fluiera ceva din Julije Bajamonti, un fel de Porumbescu de-al lor, apar sub tine niste ziduri mai groase ca la vila prefectului. E cetatea Dubrovnik, mai veche si decat branza de oaie in Pipera.
Privesti, iti tragi sufletul de cata frumusete au fost capabili oamenii si te incumeti. Cobori niste scari pe culoare nerecomandabile practicantilor de fast-food, fentezi carciumarii – nu dau nimic in afara de buna ziua, feresti capul sa nu-ti intre sutienu` de la balcon in ochi si in sfarsit esti in mijlocul orasului vechi. N-ai tu treaba nici cu manastirea franciscana, nici cu aia dominicana, palatu` Sponza sau alte bijuterii scluptate. Fugi ca dracu` de tamaie de muzeele, expozitiile si concertele care umplu strazile colorate, fara sa scapi din ochi grupu` de nemti sau de francezi care se duc pe zidurile de unde altii se hlizesc plini de bucurie. Vrei si tu ca ei, asa ca urci ca pana la etaju` 4. Apoi te opresti si gafai. Pornesti si iar gafai si te gandesti ce bune ar fi scarile de la metrou. Te intrebi fara sa vrei cum le-a dat prin cap astora din Croatia sa puna atata piatra una peste alta, dar raspunsul iti vine pe data cand afli ca Dubrovnikul era invidiat pana si de venetieni.
Esti sus. Ai ajuns pe zidurile Dubrovnikului, locul de unde ai panorama care l-a facut pe George Bernard Shaw sa spuna « Daca vrei sa vezi paradisul pe pamant, vino la Dubrovnik ». Il crezi, ca n-ai incontro. Intr-o parte, mare si miros de libertate, in alta o insula pe care daca ai indrazni mai mult, mai ca ai putea s-o atingi cu mana. Jos, mare lovindu-se de ziduri, sus, pescarusi lovindu-se de cer. Istorie coplesitoare si natura si mai coplesitoare.
Fericit, cum rar ai fost in viata ta, te reintorci pe strazile pavate ale orasului, te asezi langa pictorul care vede totul in albastru si parca ai si uitat ca o noapte la 5 stele in extra-sezon costa 160 de euro. Fantana medievala care a vazut ceva valuta la viata ei straluceste plina de monede purtatoare de dorinte. Daca au efect ? N-ai prea crede, pentru ca ce ti-ai mai putea dori odata ajuns la Dubrovnik ? Poate sa nu mai pleci de acolo...
Si totusi, cand iesi prin poarta monumentala a cetatii, pe care au avut altii grija s-o distruga inaintea ta, te izbeste un gand. Cu nici 12 ani in urma, aici se tragea cu mitraliera.